Marian Manolache

Autorizaţiile de construcţie pentru pasajul Mihai Bravu, anulate de Tribunalul Bucureşti

autorizatie constructie, pasaj, tribunal-bucuresti

Tribunalul Bucuresti a admis, la 10 iunie, cererea Prefecturii prin care se solicita anularea autorizaţiei de constucţie nr. 615/29.12.2010, emisă de primarul general, privind construcţia, în regim de urgenţă, a două pasaje rutiere, paralele, de câte doua benzi de circulatie pe sens, pe direcţia Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor. De asemenea, prin sentinţa din 10 iunie, instanţa de judecată a anulat şi autorizaţia de construire nr. 64/01.03.2011, emisă tot de primarul general, în aceleaşi condiţii ca şi cea din decembrie 2010.

 

La baza acţiunilor Prefecturii Capitalei a stat lipsa Planului Urbanistic Zonal, document impus de Legea nr. 50/1991, act care a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în aprilie 2011. Astfel, pentru obiectivul Pasaj rutier Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor au fost emise două autorizaţii de construcţie, niciuna însă neavând la bază un PUZ.

 

Primăria Capitalei poate face recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării sentinţei.

 

„Decizia Tribunalului Bucureşti este firească, având în vedere că o instituţie precum Primăria Capitalei a emis nu una, ci două autorizaţii de construcţie fără a avea la bază un document esenţial pentru acest obiectiv, şi anume PUZ. Data la care a fost acesta aprobat de catre CGMB (28 aprilie – n.r.) este ulterioară celor două autorizaţii şi, în mod evident, nu a fost luat în calcul de către instanţă”, precizează reprezentanţii Prefecturii.

Ultimele Articole