Mihai Barsan

Autostrada Soarelui, inaugurată bucată cu bucată

autostrada, inaugurare, ponta, Soare

Anul acesta, pe 19 iulie, ultimul tronson aflat în lucru pe A2 era deschis circulaţiei. Parţial. Între Cernavodă şi Medgidia se circula pe un singur fir în ambele sensuri. Însă de mâine, lucrurile vor sta diferit. De altfel, şeful CNADNR, Mircea Pop, anunţa în premieră evenimentul, în urmă cu o săptămână, la Money Tv: „Se termină toate lucrările de pe autostradă, nu vor mai fi restricţii locale, pentru parapeţi şi alte lucruri care se fac acolo. Se montează antiorbirea şi de aceea trebuie să se circule numai pe o bandă pe unde se montează (…) Este un succes mai ales pt ca in urma anulării contractului cu Colas lucrările au mers f bine şi s-au terminat repede”

 

În plus, pe această porţiune dintre Cernavodă şi Constanţa vor apărea de anul viitor şi benzinăriile şi celelalte servicii conexe.

Ultimele Articole