Şova a informat şi că datoriile statului român către firma americană Bechtel pentru lucrările la autostrada Transilvania se ridică la 46 de milioane de euro.
„Bugetăm datorii de 46 milioane euro pentru Bechtel. Autostrada Transilvania nu poate fi finalizată din resurse bugetare. Este mult prea scumpă, singura soluţie pe care o avem este cu parteneri externi pentru a o face în parteneriat public privat sau concesiune. Altă soluţie nu există. Dacă cineva poate găsi finanţare pentru concesiunea acestei autostrăzi există deschidere totală. Ea va fi luata şi dată în concesiune sau parteneriat public privat. Din datele bugetare pe cale le avem va fi dificil”, a declarat Dan Şova.
Compania americană Bechtel lucrează în prezent pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş (64 km) şi a realizat şi dat în folosire tronsonul de autostradă de 52 de km dintre Câmpia Turzii – Gilău.
Autostrada Transilvania, între Braşov şi Borş, a fost contractată iniţial în întregime de către compania americană Bechtel.
În august 2011, ministrul Transporturilor de atunci, Anca Boagiu anunţa că statul român este liber să scoată la licitaţie 6 tronsoane din Autostrada Transilvania după întreruperea contractului cu Bechtel.
Cele şase tronsoane la care a renunţat Bechtel sunt: Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km). Bechtel mai are de finalizat lucrările pe cele două tronsoanele Câmpia Turzii – Gilău şi Suplacu de Barcău – Borş, acestea însumând 118 kilometri.