În ciuda eşecului proiectului Bechtel, diplomatul american este optimist cu privire la cooperarea economică româno-americană în domeniul construcţiei de autostrăzi pe care să circule, de ce nu, cât mai multe automobile produse de Ford la Craiova.
„Bechtel şi guvernul român au ajuns la o înţelegere cu privire la modul de realizare a următoarelor segmente şi sunt foarte încrezător că Bechtel îşi va respecta obligaţiile, la fel ca şi guvernul român. Cred că a fost dificil pentru Bechtel şi pentru guvernul român să facă acest lucru, au înregistrat unele progrese. Cred că se va construi o porţiune semnificativă a autostrăzii în Transilvania ca urmare a negocierilor”, a precizat Mark Gitenstein în emisiunea Compas realizată de Emil Hurezeanu.
Investiţia făcută de Ford la Craiova este, din păcate, un alt exemplu de cooperare româno-americană care nu s-a bucurat de succesul scontat, cel puţin până acum. Ambasadorul american dă vina, însă, pe condiţiile pieţei auto.
„Problema lui Ford este situaţia economică actuală. Nu construieşti maşini dacă nu are cine să le cumpere. Sunt foarte încântat de perspectivele lui B-Max. Ford este una dintre cele mai bine conduse companii auto din lume, a avut o evoluţie bună în perioada crizei economice din SUA, iau decizii investiţionale foarte bine documentate şi am foarte multă încredere că vor avea un proiect de succes la Craiova. Vor să producă între 250.000 şi 300..000 de maşini pe an în acea fabrică, la fel de multe ca orice altă fabrică din lume”, a explicat ambasadorul Statelor Unite.
Optimismul ambasadorului american se bazează şi pe opinia agenţiilor de rating externe despre România şi pe succesul emisiunilor de obligaţiuni vândute de guvernul român pe piaţa americană.
„Moodys, S&P şi toate celelalte agenţii fie cresc ratingul României, fie iau în considerare mărirea acestuia, o situaţie mult mai bună decât cea în care se află majoritatea statelor europene în acest moment…. Nu îl scad, îl cresc şi acesta este un semn foarte bun. Un al doilea semn pozitiv este emisiunea de obligaţiuni vândută de guvernul român pe piaţa din SUA, cu succes. Mecanismele pieţei funcţionează. Brokerii de obligaţiuni din SUA nu pot fi păcăliţi.” (Recent, s-a pus în vânzare a doua emisiune de obligaţiuni.) Da, cred că s-a redeschis emisiunea de obligaţiuni şi s-au obţinut rezultate foarte bune. Acest lucru demonstrează că specialiştii în domeniu au încredere în direcţia în care se îndreaptă această ţară şi acest guvern.”