În ultimii patru ani, sute de blocuri din Bucureşti au intrat în programul de reabilitare termică. Odată terminat procesul, locatarii au început să vadă beneficiile. Domnul Ion Nistor este administrator în sectorul 6 al Capitalei. El are în gestiune un imobil reabilitat şi unul nereabilitat din cartierul Drumul Taberei. Blocul D38 a fost renovat în 2010, de atunci consumul de căldură a scăzut simţitor.
Astfel, dacă înainte de reabilitare, o garsonieră consuma într-o lună 0,9 gigacalorii, acum ajunge la 0,62 gigacalorii. Iar pentru un apartament cu două camere, diferenţa este de aproape o gigacalorie. Asta înseamnă că facturile la întreţinere sunt mai mici într-un bloc reabilitat decât într-unul nereabilitat, iar în casă este cald.
Cum stau însă lucrurile la nivelul Capitalei?
Scăderea este de aproximativ 20 de procente şi se datorează atât programului de izolare termică, cât şi iernii mai blânde. În noiembrie, temperatura medie a fost de 7,6 grade Celsius, faţă de 3,8 grade anul trecut.
Iar autorităţile spun că întreţinerea nu va creşte nici în ianuarie, dacă nu va fi foarte frig.