AVAS a numit unul dintre salariaţii săi administrator provizoriu la Rodipet

AVAS, Rodipet

„Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în baza prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu modificările şi completările ulterioare, l-a numit pe domnul Cătălin Niţu, salariat AVAS, în calitate de administrator provizoriu la S.C. Network Press Concept S.A. Bucureşti (fosta S.C. RODIPET S.A. Bucureşti), până la convocarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) societăţii pentru numirea noului Consiliu de Administraţie (CA)”, se arată în comunicatul autorităţii.

În urma convocării AGA de către administratorul provizoriu, AVAS va mandata reprezentanţii săi în AGA să numească noul CA, din care vor face parte şi reprezentanţii Clubului Român de Presă, care a făcut următoarele propuneri: Dan Apostolache, Director Distribuţie, Publimedia International; Rodica Aron, Director Economic, Viaţa medicală; Şerban Barbato, Administrator unic, Media Sport Group; Dan Manea, Director Executiv, Curierul Naţional; Hadrian Mateescu, Director Executiv, Adevărul Holding.

În afară de convocarea AGA şi AGEA, administratorul provizoriu a fost mandatat de către AVAS să identifice în regim de urgenţă şi să transmită autorităţii numele foştilor membri ai CA.

De asemenea, trebuie să transmită AVAS actul constitutiv al societăţii, cu toate actele adiţionale încheiate, procesele verbale şi hotărârile AGA pe perioada în care societatea a fost privatizată, să întocmească un raport privind constatările sale, în calitate de administrator provizoriu, asupra legalităţii deciziilor şi a modului de gestionare a patrimoniului societăţii în perioada în care aceasta a fost privatizată, precum şi să propună AGA aprobarea efectuării unei expertize în vederea stabilirii eventualelor prejudicii cauzate AVAS şi/sau societăţii de către cumpărător.

Ultimele Articole