AVAS va relua licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Trocadero

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, AVAS, BNR, sif muntenia, Trocadero

Contractul a fost desfiinţat prin acţionarea pactului comisoriu, respectiv a unei clauze contractuale asumate de către cumpărător potrivit căreia neplata preţului duce la desfiinţarea contractului, a comunicat vineri Autoritatea.

Preţul celor 175.022 de acţiuni vândute a fost de 20.792.613,6 lei, din care s-a achitat 87.511 lei reprezentând garanţia de participare. Diferenţa de 20.705.102,6 lei, consolidată în valută (4.908.981,6 Euro), a avut termen de plată zece zile lucrătoare de la data semnării contractului, respectiv 20 octombrie 2009.

Calex Business Grup  Bucuresti nu a achitat diferenţa de preţ şi nici penalităţile de întârziere în termenele asumate prin contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni semnat la data de 6 octombrie 2009. De asemenea, cumpărătorul nu a solicitat prelungirea termenului de plată a preţului de cumpărare.

AVAS a mai hotărât efectuarea demersurilor necesare în vederea recuperării daunelor interese constând în penalităţi datorate pentru neachitarea diferenţei de preţ. Este vorba despre echivalentul a 73.634,72 euro, la cursul de schimb leu/eurocomunicat de BNR pentru ziua efectuării plăţii, calculat pe perioada dintre data scadenţei şi data acţionării pactului comisoriu, în conformitate cu dispoziţiile contractului de privatizare. 

Trocadero Bucureşti a fost privatizată în luna octombrie 2009 prin vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 69,271% din capitalul social către Calex Business Grup Bucureşti.

Societatea comercială activează în domeniul restaurantelor, iar ceilalţi acţionari sunt: Asociaţi tip Listă – 23.875%, SIF Muntenia – 5,529% şi persoane fizice – 1,325%.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!