AVAS vrea să vândă în acest an toate companiile la care deţine acţiuni

AVAS, privatizare, Ursache

Preşedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat, într-un interviu pentru Reuters, că statul vrea să privatizeze 23 de companii unde deţine pachete majoritare, prin licitaţie sau prin intermediul bursei, iar alte 8 vor intra în procedură de insolvenţă. Tot pe bursă ar putea ajunge şi pachetele minoritare pe care AVAS le deţine la 379 de companii, ce vor fi cuprinse în viitorul SIF 6, ce va fi listat pe piaţa de capital.

Reuters scrie că acesta ar putea fi pas major în eforturile României de a finaliza privatizarea, începută în anii 90. Fondurile obţinute din privatizare ar urma să contribuie la acoperirea deficitului bugetar în creştere. AVAS deţine în prezent pachete de acţiuni la 410 companii, cu un capital în jur de 3 miliarde de lei.

Ultimele Articole