„Sistemul centralizat de termoficare din România este foarte ineficient şi se bazează în mare măsură pe subvenţiile de stat pentru a asigura energie termică la costuri suportabile pentru populaţie”, a declarat, miercuri, partener servicii de consultanţă pentru management PwC România, Bogdan Belciu, unul dintre autorii raportului.
Astfel, pentru reducerea pierderilor, îmbunătăţirea eficienţei şi atingerea standardelor de mediu ale Uniunii Europene, sistemul de furnizare centralizată a energiei termice din România necesită investiţii de cinci miliarde euro în următorii zece ani.
În actualul sistem, controlat în principal de autorităţile locale, valoarea investiţiilor anuale întreprinse se ridică la doar 30 de milioane euro, sumă total insuficientă, motiv pentru care soluţia ar fi parteneriatele public-privat.
„Se estimează că aproape 30% din energia termică produsă în România se pierde înainte de a ajunge la consumatori, pierderi de trei ori mai mari decât cele înregistrate în alte state europene. Drept consecinţă a ineficienţei sistemului, costul giga-caloriei în România este cu 20% mai mare decât în alte state membre ale Uniunii Europene. (…) Valoarea medie a subvenţiilor acordate la nivel naţional se ridică la 40% din preţul aprobat de distribuţie pentru operatori per giga-calorie, ceea ce costă bugetul public până la 500 de milioane euro anual. În ciuda nivelului ridicat al subvenţiei, cei mai mulţi operatori din domeniu raportează pierderi şi au un grad ridicat de îndatorare, ceea ce împiedică finanţarea investiţiilor necesare în reabilitarea şi optimizarea sistemului”, se precizează în studiul PwC.
În ultimii 15 ani, numărul oraşelor şi comunelor conectate la sistemul centralizat de termoficare a scăzut de la peste 300 de municipalităţi în 1996, la doar 100 în 2010, dintre care 83 sunt oraşe şi 17 sate. Per total, numai 18,37% din populaţia României are acces la energia termică furnizată în sistem centralizat.
Capitala consumă 37% din energia termică distribuită la nivel naţional, în vreme ce regiunea Centru (judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Harghita şi Covasna) are cea mai redusă rată de penetrare pentru sistemul de încălzire centralizată.
„Începând cu iarna viitoare, potrivit memorandumurilor cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, criteriile de acordare a subvenţiilor pentru populaţie se vor schimba. Acest lucru ar putea genera probleme sociale importante, ţinând cont de faptul că noi estimăm că, în absenţa unor modalităţi alternative de a distribui ajutoarele de căldură către categoriile vulnerabile de populaţie, costurile cu agentul termic ar putea depăşi nivelul acceptat de suportabilitate de 10% din veniturile medii pe gospodărie, ajungând la 12% la nivel naţional, sau chiar 14-15% în unele regiuni”, a adăugat Bogdan Belciu.
Reprezentantul PwC este de părere că sistemul de furnizare centralizată a energiei termice din România are un potenţial uriaş de eficientizare şi optimizare.
„De la alegerea celor mai eficienţi combustibili din punct de vedere al costurilor, la îmbunătăţirea proceselor, adoptarea modelului de cogenerare şi reabilitarea reţelelor de distribuţie, există multiple modalităţi de reformare a sistemului şi de transformare a acestuia într-un model de succes care să asigure energie termică la costuri accesibile, respectând cerinţele europene în materie de mediu. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, autorităţile publice trebuie să-şi schimbe radical abordarea în ceea ce priveşte sistemul de termoficare, cât mai curând posibil”, a concluzionat Bogdan Belciu.