Avenir Telecom a numit un nou director pentru România

Avenir, România, Telecom

Lanţul de magazine Internity este distribuitor exclusiv Cosmote şi are un număr de aproximativ 500 angajaţi.

Rodica Cazangiu are o experienţă de peste 25 ani în industria IT&C, printre angajatorii anteriori numărându-se operatori globali de telefonie precum Telefonica şi Orange.

Înainte de a fi numită în funcţia de director general al operaţiunilor din România ale Avenir Telecom, Rodica Cazangiu a activat în domeniul consultanţei pentru management în aria vânzărilor şi distribuţiei.

Avenir Telecom Group are sediul central la Marsilia (Franţa) şi este unul dintre cei mai mari distribuitori europeni de produse şi servicii de telecom. Grupul operează peste 650 de magazine la nivel global, prin care sunt distribuite telefoane mobile, accesorii şi servicii de telefonie mobilă. Avenir Telecom are peste 3.000 de angajaţi în şase ţări: Franţa, Marea Britanie, Spania, Portugalia, România şi Bulgaria.

Avenir Telecom, care este listat la Bursa din New York EURONEXT – compartiment B (Euronext Paris), a anunţat venituri de peste 712 milioane de euro şi profit net de 3,8 milioane euro pentru anul fiscal 2008 – 2009, iar contribuţia operaţiunilor din România a fost de 9% din totalul veniturilor.

Prezent în România din 1999, Avenir Telecom este în acest moment singurul retailer specializat de produse şi servicii de telefonie mobilă aparţinând unui grup cu extindere internaţională care acţionează pe piaţa locală, deţinând 121 de magazine sub marca Internity. Din 2006, Internity este distribuitor exclusiv al operatorului Cosmote. De asemenea, Avenir Telecom furnizează servicii şi produse de telecomunicaţii pentru segmentul corporate, având o forţă de vânzări dedicată acestui sector.