Gabriel Banica

Avertisment pentru România? Nemţii de la E.On pleacă din Bulgaria

hidrocentrala

Germanii au decis să vândă E.On Bulgaria unei companii private din Cehia, Energo Pro, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 133 de milioane de euro. Tranzacţia poate fi considerată ca parte a planului global anunţat de E.On, de a vinde active de 15 miliarde de euro până la sfârşitul anului 2013, de pe pieţele considerate necompetitive şi de a se concentra pe piaţa din Rusia. Analiştii bulgari citaţi de Novinite spun însă că E.On a decis să părăsească ţara şi din cauza mediului de afaceri ostil. Potrivit acestora, piaţa de electricitate din Bulgaria este suprareglementată, iar companiile energetice sunt ţinta atacurilor politice. E.On, CEZ şi EVN au fost amendate recent de autorităţile bulgare, care le-au acuzat de ilegalităţi în formarea preţurilor la energie electrică. Mai mult, E.On a fost chiar ţinta atacurilor premierului bulgar, Boyko Borisov.

 

Şi în România a apărut, acum câteva săptămîni, informaţia că grupul german intenţionează să părăsească ţara. Chiar dacă cei de la E.On Romania au negat, situaţia cu care se confurntă în România poate fi consiedrată un mediu ostil. Compania a anunţat în repetate rânduri că înregistrează pierderi pentru autorităţile de reglementare nu recunosc în preţ toate costurile, în special cele legate de achiziţia gazelor din Federaţia Rusă.

 

În Bulgaria, E.On avea o reţea de distribuţie de 42.000 km în nordul ţării, dar şi opt unităţi de producţie hidro, printre care şi cea mai mare hidrocentrală din ţară. În România, E.On controlează unul din cei doi mari distribuitori de gaze din ţară şi distribuţia de electricitate din zona Moldovei.

Ultimele Articole