Denisa Gelatu

Avertizare ANM: Cod Galben de caniculă marți și miercuri

anm, căldură, caniculă, vară, vremea

Cod Galben de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi atenţionări Cod galben de caniculă, ce vizează, în următoarele două zile, zone din nouă judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, în judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi şi în Bucureşti va persista valul de căldură, iar disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi pe alocuri va fi caniculă.

Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34 – 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

De asemenea, miercuri, 26 iunie, Codul galben se va extinde în Banat, unde ITU va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor oscila între 34 şi 35 de grade, în timp ce noaptea vor fi minime de 20 de grade.

Judeţele vizate de a doua avertizare Cod galben sunt: Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, precum şi în Municipiul Bucureşti.