Avionul Tupolev a decolat în această dimineaţă de pe aeroportul internaţional Imamul Khomeini, din Teheran şi se îndrepta spre capitala Armeniei, Erevan. S-a prăbuşit după 16 minute, în apropiere de satul Janat-Abad, în provincia Qazvin. Aeronava s-a prăbuşit pe un câmp şi a lăsat un crater de 60 de metri în pământ. Mai mulţi martori spun că a explodat la impactul cu solul. La bord s-ar fi aflat şi lotul naţional al Iranului de juniori de judo.
Aparatul aparţinea companiei Caspian Airlines. Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmaninejad, a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a ordonat declanşarea unei anchete.
Mai multe catastrofe aviatice s-au produs în ultimii 10 ani în Iran. Avioanele iraniene sunt destul de vechi şi prost-întreţinute, după embargoul impus de Statele Unite acestei ţări, în anii 80, după revoluţia islamică. La sfârşitul lui 2006, un avion militar iranian s-a prăbuşit la decolare, la Teheran.
Toate cele 39 de persoane aflate la bord au murit. În decembrie 2005, un alt avion s-a prăbuşit în apropiere de Teheran. Accidentul s-a soldat cu 108 morţi.