Sorin Simon

Azomureş are în plan investiţii de 242 mil. euro

2015, afaceri, Azomureş, buget, cheltuieli, creștere, investitii, ministru, poluare, venituri

Astfel , în următorii cinci ani vor fi investite 242,3 milioane euro, din care 43,5 milioane euro doar în acest an. În plus, acționarii au aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli estimate a fi realizate în exercițiul financiar din acest an, după cum urmează: venituri totale – 1,55 miliarde lei, cheltuieli totale – 1,51 miliarde lei, rezultatul brut -38,9 milioane lei, iar rezultatul net – 32,7 milioane lei.

 

La începtul anului trecut, ministrul Mediului, Laszlo Borbely a declarat că până la sfârșitul acestui an, Azomureș va investi 22 milioane de dolari pentru reducerea poluării, iar o altă investiție de 116 milioane dolari va fi făcută pentru modernizarea instalațiilor de amoniac și uree.

 

În primele trei luni ale acestui an, Azomureș a realizat un profit net de 44,2 mil. lei (10,5 mil. euro), nivel dublu faţă de cel consemnat în aceeași perioadă a anului trecut, iar afacerile companiei s-au majorat cu 43%, ajungând la 408,3 mil. lei (96,8 mil. euro). De patru ori este creșterea înregistrată a profitului din exploatare care a ajuns până la 88,9 mil. lei.

 

Ultimele Articole