Printre opţiunile discutate se numără şi o dublare a capitalului BCE, a spus una dintre surse. O a doua sursă a afirmat că suma care va fi cerută nu a fost încă stabilită.
„Problema este că banca este îngrijorată de eventuale pierderi din achiziţiile de obligaţiuni. La acest moment cumpărăm în valori mici, dar ce s-ar întâmpla dacă achiziţiile ar creşte şi obligaţiunile ar valora brusc cu 30% mai puţin?”, a întrebat una din sursele Reuters.
BCE a refuzat să comenteze.
Capitalul subscris al BCE este de 5,8 miliarde de euro, în timp ce activele deţinute valorează aproape 138 de miliarde de euro, potrivit celui mai recent raport anual.
Toate cele 27 de bănci din Uniunea Europeană (UE) contribuie la capitalul BCE. Cele 16 state din zona euro asigură 70% din capitalul băncii, iar celelalte 11 ţări restul de 30%.
Începând din mai, BCE a cumpărat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 72 de miliarde de euro, parte a programului de 750 de miliarde de euro destinat stabilizării financiare a unor state din zona euro. Majoritatea analiştilor consideră că BCE s-a concentrat exclusiv pe cumpărarea de obligaţiuni ale Irlandei, Greciei şi Portugaliei.