Banca Comercială Carpatica, agent principal în reţeaua Western Union România

Carpatica, retea, serviciu, transfer de bani

Astfel, cele 200 de unităţi teritoriale ale Băncii Comerciale Carpatica fac parte din reţeaua de unităţi ale agenţilor Western Union.

„Colaborarea cu Banca Comercială Carpatica consolidează strategia Western Union de creştere pe termen lung în România, precum şi promisiunea de a fi mereu aproape de clienţii noştri cu servicii de transferuri financiare rapide, sigure şi uşor de utilizat”, a declarat directorul Western Union pentru România şi Bulgaria, Alexandru Bădulescu.

La nivel naţional, Western Union România colaborează în prezent cu nouă agenţi: Angelo Costa România Group SRL, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, BRD – Groupe Société Générale, Credit Europe Bank, Banca Comercială Carpatica, Poşta Română şi Raiffeisen Bank.

Prin intermediul agenţilor, serviciul de transfer de bani Western Union este disponibil în peste 4.500 de unităţi din România.

The Western Union Company este lider pe piaţa transferurilor de bani şi are ca organizaţii afiliate Orlandi Valuta, Vigo şi Pago Facil, acoperind peste 200 de ţări şi teritorii independente.

În 2008, Western Union a operat la nivel global 188 de milioane de tranzacţii consumer-to-consumer cu un volum total de 74 de miliarde dolari şi 412 milioane de tranzacţii consumer-to-business.