Cele mai recente estimări al BM referitoare la evoluţia economiei globale au fost anunţate în ianuarie.
„Indicatorii arată că procesul de revenire economică este în desfăşurare, iar cea mai dificilă fază a crizei a fost depăşită. Este, însă, prea devreme pentru a anunţa victoria, deoarece relansarea poate fi frânată”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, relatează agenţia Bloomberg, citată de Mediafax.
Banca Mondială anticipează că în 2011 economia va creşte cu 3,3%. Zoellick a afirmat, însă, că avansul poate oscila între 2,5% şi 3,5%.
Şeful instituţiei a indicat printre riscurile care pot afecta revenirea economică îngrijorările legate de stabilitatea financiară din unele state dezvoltate, şomajul şi capacitatea de producţie peste nivelul cererii.