Money.ro

Banca Mondială va sprijini elaborarea unui studiu în România privind reducerea emisiilor de CO2

Banca Mondiala, CO2, dioxid de carbon, emisii, ministerul Mediului, studiu

Ministrul de resort, Laszlo Borbely, a primit asigurări în acest sens de la vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, Philippe Le Houerou, cu ocazia unor discuţii purtate marţi, în SUA.

 

Totodată, Banca Mondială, prin reprezentantul său, s-a oferit să sprijine demersurile României privind analiza absorbţiei fondurilor europene.

 

Cu acelaşi prilej, Borbely l-a informat pe reprezentantul Băncii Mondiale că România a reușit să recupereze întârzierile la proiectele Hazard și controlul poluării cu nutrienți.

 

Ministrul Mediului se află în SUA în calitate de preşedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19).