Comitetul de politică monetară al Băncii centrale de la Budapesta lasă dobînda cheie neschimbată pentru a patra lună consecutiv după ce între iulie 2009 şi aprilie anul acesta a coborât cu 425 de puncte de bază, până la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, de 5,25 la sută.
Potrivit analiştilor, conducerea băncii evită o nouă reducere a dobânzii de referinţă până când va vedea efectele produse de colapsul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Premierul Viktor Orban a declarat că Budapesta preferă să-şi rezolve singură problema deficitului bugetar, ţintit la 3,8 procente în acest an. El a spus că este nevoie de relaxare fiscală pentru a stimula creşterea economică şi a crea locuri de muncă.
Imediat după suspendarea discuţiilor cu FMI, Standard & Poor’s şi Moody’s au anunţat însă că ar putea retrograda Ungaria. Documentele de la şedinţa precedentă a Băncii centrale de la Budapesta arată că nu vom avea nici o majorare a dobânzii cheie decât dacă profilul de risc al Ungariei se va înrăutăţi în mod semnificativ. Aceasta va atrage după sine o depreciere a forintului şi depăşirea ţintei de inflaţie (de trei procente) avută în vedere de Banca centrală.
Potrivit estimărilor preliminare, creşterea economică a stagnat în trimestrul al doilea, iar rata anuală a inflaţiei a coborât în iulie la patru procente.