„Am fost oarecum luaţi prin surprindere de numărul mare de cereri pentru Creditul Gata Garantat. Dar explicaţia e simplă: există o mare presiune în relaţiile dintre firme, de prelungire a termenelor de plată, respectiv de scurtare a termenelor de încasare. De asemenea, datorită unor vânzări mai modeste decât cele ale anului trecut, e nevoie de susţinerea stocurilor de mărfuri şi produse finite”, a spus directorul pe clienţi IMM al Băncii Transilvania, Daniel Szekely.
El a precizat că banca va căuta să lanseze şi alte soluţii de finanţare în parteneriat cu FNGCIMM.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri acoperă 80% din garanţiile facilităţii, iar BT acoperă restul de 20%. Termenul de acordare a creditului este de un an, iar dobânda anuală la lei de 15%, în timp ce pentru creditul în euro dobânda este de 9,5% pe an.
Banca Transilvania acordă aceste credite companiilor cu cel puţin doi ani de activitate de la data înmatriculării firmei, printre condiţii numărându-se şi scăderea cifrei de afaceri cu cel mult 25%. Compania trebuie să fi înregistrat profit din exploatare, putând folosi banii din finanţarea obţinută de la BT pentru achitarea datoriilor, chiar şi cele către stat.
Totodată, firma trebuie să fi fost înscrisă în categoria A sau B la Centrala Riscurilor Bancare în ultimele 12 luni, dar la data solicitării să se afle în categoria A, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aibă restanţe de peste 30 de zile. De asemenea, compania nu trebuie să se afle în interdicţia de a emite cecuri.