Banca Transilvania a injectat anul trecut 34,8 milioane lei în patru societăţi din grup

Banca Transilvania, TLV

Banca Transilvania a majorat capitalul social al Companiei de Factoring cu 9,8 milioane lei, pe cel al BT Leasing IFN cu 11,017 milioane lei, BT Aegon SA a primit 12,77 milioane lei, iar BT Leasing Moldova 335.690 euro.

La sfârşitul lui 2008, valoarea investiţiilor directe ale Băncii Transilvania în cadrul grupului a crescut faţă de 2007 de 1,13 ori, respectiv de la 140 milioane lei la 167 milioane lei, se arată în raport.

„Pe lângă participaţiile directe şi indirecte, grupul financiar Banca Transilvania mai deţine investiţii în întreprinderi asociate, respectiv în societăţi asupra cărora grupul poate exercita o influenţă semnificativă, dar nu şi controlul asupra politicilor financiare şi operaţionale”, se arată în raportul consolidat al grupului, publicat în Monitorul Oficial.

O astfel de investiţie o reprezintă cota deţinută de Banca Transilvania în fonduri de investiţii, unde participaţia se încadrează între minimum 23,88% şi maximum 35,90%.

Banca Transilvania a vândut în august 2008 cota de 25% deţinută la Banca Transilvania la Asiban cu un cost iniţial de 33,73 milioane lei către Groupama International SA la un preţ de 87,5 milioane euro, iar câştigul net obţinut din vânzarea Asiban a fost de 225,5 milioane lei.

„Evoluţia negativă a mediului economic internaţional din a doua jumătate a anului 2008 a diminuat semnificativ accesul la surse de finanţare pe fondul diminuării lichidităţilor disponibile instituţiilor de credit, iar dobânzile de finanţare au crescut exponenţial, această tendinţă menţinându-se şi în previziunile pentru 2009”, se mai arată în raport.

În cadrul grupului, Medicredit Leasing a înregistrat anul trecut un profit net de 2,55 milioane lei, conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) şi o creştere anuală de 75% a valorilor finanţate de echipamente medicale. Numărul de contracte finanţate de companie a crescut în aceeaşi perioadă cu 42%, de la 174 la 246 de contracte.

În acelaşi timp, Compania de Factoring IFN SA a afişat o pierdere de 6,047 milioane lei (IFRS) în 2008.

Grupul Financiar Banca Transilvania s-a format în 2003, principala sa componentă fiind Banca Transilvania, alături de care mai figurează BT Asset Management SAI SA, BT Direct, BT Leasing, BT Securities, Compania de Factoring, BT Finop Leasing şi Medicredit. Acestea oferă servicii bancare, de administrare a investiţiilor, finanţare a consumatorilor, leasing şi tranzacţii imobiliare.