Banca Transilvania a lansat un credit pentru IMM

Banca Transilvania, credit, IMM

Termenul de acordare a creditului este de un an, iar dobânda anuală la lei de 15%, în timp ce pentru creditul în euro dobânda este de 9,5% pe an.

Banca Transilvania va acorda credite companiilor cu cel puţ in doi ani de activitate de la data înmatricularii firmei, printre condiţii numărându-se şi scăderea cifrei de afaceri cu cel mult 25%.

Compania trebuie să fi înregistrat profit din exploatare, putând folosi banii din finanţarea obţinută de la BT pentru achitarea datoriilor, chiar şi cele de stat.

Totodata, firma trebuie să fi fost înscrisă în categoria A sau B la Centrala Riscurilor Bancare în ultimele 12 luni, dar la data solicitarii să se afle în categoria A, ceea ce înseamnă să aiba restanţe de cel mult 30 de zile.

De asemenea, compania nu trebuie să se afle în interdicţia de a emite cecuri.

Până la sfârştul acestui an Banca Transilvania vrea să acorde între 1000 si 2000 de astfel de credite în valoare de până la 300 mil lei, a spus directorul executiv pe companii şi IMM-uri al băncii, Tiberiu Moisă.

„Acum nu mai este momentul să inovăm, deşi noi am fost mereu preocupaţi de noutăţi. Este momentul produselor de creditare simple, ce rezolvă problemele de lichidităţi ale întreprinzătorilor de azi” a spus directorul general, Robbert Rekkers.

„Operaţionalizarea Fondului Român de Contragarantare va creşte semnificativ avantajele IMM-urilor, dar şi ale sistemului bancar, reducând costurile suportate de IMM la accesarea creditelor, cu cel puţin 2-3 puncte procentuale, şi crescând lichidităţile disponibile ale băncilor, ca urmare a reducerii nivelului de provizionare a creditelor”, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.

Tiberiu Moisă a precizat că BT a restructurat creditele a 650 de companii de la începutul acestui an, ceea ce reprezintă 2%-3% din numărul total al clienţilor de acest gen al băncii.

Banca Transilvania a raportat pentru primul trimestru al anului 2009 un profit brut de numai 1,02 milioane lei (240.000 euro), în scădere dramatică – cu 98% – faţă de rezultatul obţinut în perioada similară din 2008, în contextul crizei financiare şi a provizioanelor mari alocate. În primele trei luni din 2008, banca a avut un profit brut de 60,26 milioane lei.

Banca Transilvania are în prezent un capital social de 1,06 miliarde lei, divizat în 1,06 miliarde acţiuni. Acţionarul principal al companiei este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu o deţinere de 14,98%.