Banca Transilvania, ca parte a proiectului „Prima Casă”, acordă finanţări – atât în lei, la dobânda de 10,23% în prezent, respectiv ROBOR 3M + 0%, la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, acesta fiind echivalentul unei marje de 2,4% pe an, cât şi în euro.
Creditele sunt acordate pentru achiziţionarea de locuinţe terminate sau în construcţie, precum şi pentru cele care urmează să fie construite, iar plafonul propus de BT este de 17,11 milioane euro, precizează banca.
„Ne bucurăm că azi facem primul pas în cadrul programului „Prima Casă”, precum şi pentru că acest credit a fost accesat de o persoană tânără, din categoria celor pentru care a fost creat proiectul. Este vorba de un apartament nou, fiind un început în ceea ce priveşte susţinerea sectorului construcţiilor noi. Iniţiativa are şi o componentă socială, ajutând mai ales tinerii să aibă un cămin al lor, în ciuda climatului economic mai puţin favorabil”, consideră directorul executiv în cadrul Băncii Transilvania Gabriela Nistor.
Potrivit comunicatului băncii, cei mai mulţi dintre clienţi sunt interesaţi de un credit între 25.000 şi 57.000 de euro, pe termen lung, între 20 şi 30 de ani.