În acelaşi interval de timp, dobânda medie pentru creditele noi în lei ale populaţiei a scăzut cu doar 7% la 6,65% pe an.
Bancherii au ajuns să plătească o bonificaţie minimă istorică pe partea de depozite noi în lei, în condiţiile în care economia a intrat într-o perioadă de încetinire temporară a preţurilor, adică inflaţie negativă.
„În România se menţine în prezent un ecart consistent între nivelul ratei dobânzii la credite şi rata medie a dobânzii la depozitele denominate în lei, consecinţă a unei eficienţe operaţionale scăzute, pe fondul unui grad de intermediere scăzut şi al unei ponderi ridicate a cheltuielilor fixe“, scriu specialiştii de la BNR în raportul de stabilitate financiară.
Pe partea de economisire a companiilor lucrurile sunt şi mai sumbre în condiţiile în care dobânzile la depozite se apropie de zero.
Bancherii afişau la finele lunii martie o dobândă medie de 0,39% pe an pentru economisirile noi în lei aduse de companii, în scădere cu 65% faţă de aceeaşi lună din 2015. Pe de altă parte, creditele contractate de companii s-au ieftinit în acelaşi interval de timp cu doar 15%, la 4,43% pe an.