Bancherul român de la Polul Nord

Andrei Roșu, bancher, MONEY EXPRESS, polul nord

Abia când am ajuns la Polul Nord și nu mai puteam respira de frig am conștientizat că trebuie să alerg în condițiile alea“. A fost poate primul moment în care Andrei a realizat unde se află după trei luni de antrenament, 500 km alergați, opt kg în minus și 5.000 de mailuri trimise în căutarea sponsorilor. Nu mai alergase la nici un maraton până atunci.

Andrei (33 de ani) e un tip nu foarte înalt, cu trăsături ușor adolescentine. Pare genul de persoană calculată, dar în același timp destul de relaxată. De opt ani lucrează în sistemul bancar, acum fiind Commercial Strategy Specialist la UniCredit Țiriac Bank, „o combinație de strategii de marketing, vânzări, project management și time management“, explică el.

E de presupus că vecinii săi au fost puțin surprinși când l-au văzut iarna trecută echipat în trening și alergând în fiecare dimineață pe la cinci, dar și-au zis probabil că seriosul domn bacher vrea să slăbească. Altele erau însă planurile lui.

„Plecarea la maraton a fost acceptată spontan la propunerea unei colege de birou. Dorea să-și demonstreze sieși că poate realiza orice își pune în cap“, spune colegul și fostul șef al lui Andrei, Codruț Nicolau, director în departamentul de corporate al UniCredit.

Citeşte pe larg în MONEY EXPRESS

Ultimele Articole