În ultimii doi ani, Ministerul de Finanţe (MFP) s-a orientat către finanţările pe termen scurt. Acestă tendinţă s-a accentuat în 2010, când statul a luat împrumuturi mai mari în special pe 6 şi 12 luni, aglomerând necesarul de refinanţare. De altfel, când a ieşit în piaţă cu scadenţe mai mari de 3-4 ani, MFP fie nu a luat nimic, fie a luat bani sub prospectul licitaţiei. Una dintre principalele cauze ale eşecului Finanţelor în a se împrumuta pe termen mediu şi lung era setarea unui prag de maximum 7% la randamente.
Pe la sfârşitul anului trecut, cei de la finanţe au renunţat la această politică, şi finanţările au venit mult mai uşor, randamentul cerut de bănci fiind în jurul a 7% pe an.
Cea mai mare scadenţă a unui împrumut din acest an este de 51 de săptămâni, maturitate la care statul a luat 500 milioane lei , cu o dobândă de 7,16% pe an.
Rozalia Pal spune că este loc şi de împrumuturi pe 10 ani. Acestea nu ar fi cu mult mai scumpe decât cele de acum, randamentul plasându-se sub 8% pe an. De asemenea, nivelul de dobândă la care statul ia bani pe o scadenţă lungă constituie şi un punct de sprijin pe care băncile să formeze dobânzile la creditele ipotecare în lei.
“E nevoie de împrumuturi pe 5-10 ani.E important şi pe creditarea în lei. Dacă vorbim de ipoteci, trebuie să existe o contrapartidă în titurile de stat. Cred că la împrumuturile pe 10 ani, dobânzile nu ar trebui să depăşească nivelurile la cele pe 7 ani (statul a împrumutat în 2010 200 milioane de lei pe 81 luni, cu 7,1%, n.red)”, spune economistul UniCredit.
Pal mai adaugă că se aşteaptă ca BNR să reducă dobânda de politică monetară la 5,5% pe an, de la 6,25% în prezent, lucru ce va trage în jos şi dobânzile pe care le plăteşte statul pentru împrumuturi. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care riscurile privind creşterea inflaţiei pe plan mondial nu se vor agrava.
Pe împrumuturile pe termen lung mizează şi Cristian Sima, preşedinte a companiei de trading WBS România. Acesta declară pentru Money.ro că statul se împrumută acum la o dobândă rezonabilă, dar că scadenţele sunt prea scurte. Băncile au în acest moment lei suficienţi, iar statul nu are nevoie să iasă pe piaţa internaţională pentru a se împrumuta.
“În lei am putea să ne împrumutăm consistent pe 10 ani cu dobânzi de 9%. Am putea să luăm 60-80 miliarde de lei (…) Oricum, inflaţia o să crească, o să importăm din afară, şi o să rezolve în parte costurile. Am putea să dăm un pic drumul şi la curs”, spune Sima.