Actul normativ ar urma să transpună o directivă privind serviciile de plată la nivel european și ar trebui să înlesnească accesul consumatorilor la serviciile bancare de plată, precum și să facă mai ușoară compararea costurilor între bănci, dar și transferul conturilor de la o bancă la alta.
Românii ar putea scăpa de o serie de comisioane percepute de bănci. În baza acestui proiect, redactat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), pentru conturile curente care oferă sericii de bază – un termen nou introdus – clienții băncilor ar urma să nu plătească nimic.
Potrivit unui articol din proiectul de transpunere a Directivei 92/2014, instituțiile de credit sunt obligate să ofere gratuit serviciul de deschidere, închidere și administrare a unui cont curent de bază, dar și să nu taxeze serviciul de depunere și retragere de numerar.