În 2007-2008, perioadă de boom economic, nici nu se auzea de licitaţii organizate de bănci pentru a valorifica imobilele aduse de clienţi drept garanţie. Unele bănci nu aveau niciun bun scos la licitaţie, iar altele aveau maximum cinci-şase într-un an. Cei mai mulţi clienţi îndatoraţi îşi plăteau ratele la timp, iar restanţe se înregistau, în bună măsură, doar la creditele de consum negarantate. Între timp, odată cu declanşarea crizei, românii au început să nu-şi mai poată rambursa creditele, inclusiv cele imobiliare, cu rate destul de mari şi în creştere de la o lună la alta. Iar asta în ciuda riscului de a-şi pierde locuinţa pe care au adus-o drept garanţie. Băncile au început, cu precădere din 2010, să se confrunte cu restanţe tot mai mari la creditele imobiliare pe termen lung.
Într-o primă fază, pentru a evita riscul de a acumula foarte multe restanţe şi, într-un final, bunuri pe care să nu le poată vinde la valoarea creditului acordat, băncile au încercat să găsească soluţii pentru clienţii cu probleme. Unele negocieri s-au finalizat cu evitarea, cel puţin pentru moment, a problemelor, altele nu. Astfel, stocul de imobile al băncilor a crescut exponenţial de la lună la lună, iar licitaţiile de vânzare au început să fie tot mai dese.
În 2009, Bank Leumi,una dintre băncile mici din sistem, a fost prima care a dezvoltat pe site-ul propriu o secţiune specifică pentru prezentarea bunurilor scoase la licitaţie. Între timp, toate băncile şi-au făcut astfel de secţiuni, dezvoltate ulterior în adevărate portaluri de anunţuri imobiliare – cu clasificări în funcţie de judeţul unde se află bunul executat, de tipul bunului, de data organizării licitaţiei şi cu galerie cu fotografii.
Citeste mai mult pe Adevarul.ro
