de Soto spune că problema actualului sistem financiar-monetar se leagă de existenţa rezervelor fracţionare (băncile pot împrumuta mai mulţi bani decât primesc de la depunători, masa monetară şi creditul fiind extinse artificial). De asemenea, lipsa unui etalon de care numerarul să fie legat – aur sau alt metal preţios – a permis băncilor centrale să producă bani, mărind de asemenea artificial masa monetară. Astfel, în întreaga lume, masa monetară era formată din aproximativ doar 10% din bancnote și monede metalice, restul de 90% fiind „bani virtuali”.
Economistul spaniol crede că de recesiunea începută în 2008 nu sunt responsabili bancherii lacomi și că nu putem vorbi despre un eșec al piețelor.
„Bineînțeles, piața nestingherită, cu ordinea sa spontană, nu este responsabilă pentru situația de acum. Una dintre consecințele tipice ale tuturor recesiunilor trecute și bineînțeles și a acesteia este aceea că foarte mulți oameni dau vine pe piață și cred cu tărie că este vorba de un eșec al piețelor ce necesită mai multă intervenție guvernamentală.
Piața este un proces care reacționează spontan la agresiunea monetară din anii bulelor financiare, ce au constat într-o expansiune uriașă a creditului, care nu numai că a fost permisă de băncile centrale, ci chiar orchestrată și condusă de acestea. Băncile centrale sunt singurele instituții cu adevărat responsabile pentru toate suferințele cauzate de criza și recesiunea care afectează lumea”.
Monopolul băncilor centrale și faptul că acestea dictează politica monetară îi aduce lui de Soto sentimentul că țările cu piețe libere trăiesc sub economii planificate, de tip socialist.
Băncile centrale au și sarcinile contradictorii de a controla inflația și de a injecta lichiditate în piață, astfel încât sistemul să nu se prăbușească. De asemenea, spune spaniolul, există și situațiile absurde create de isteria financiară, de genul celeia în care FED salvează de la faliment pe Bear Stearns, Fannie Mae, Freddie Mac, City Group ori AIG și ziua următoare lasă să se prăbușească Lehman Bothers sub pretextul de a da o lecție.
Dacă lumea ar renunța la sistemul rezervelor fracționare și ar condiționa creditul de acoperirea 100% cu depozite, atunci „o prioritate ar fi eliminarea băncilor centrale, ce ar deveni nenecesare și chiar dăunătoare, în condițiile în care insistă să se comporte ca agenții de planificare financiară”. Dacă facem asta, și ne întoarcem la etalonul aur, sistemul financiar-economic s-ar îmbunătăți semnificativ.
Altfel, spune de Soto, utilizând reforme slabe de genul Basel II și III, ce nu tratează decât simptomele problemei, riscăm să cădem într-o nouă recesiune.
Jesus Huerta de Soto este doctor în economie şi drept, membru al Societăţii Mont Pelerin, al Royal Economic Society of London şi al American Economic Association. Deţine Premiul Internaţional pentru Economie al Regelui Juan Carlos (Madrid, 1983), Premiul Adam Smith (Buxelles, 2005), Premiul Memorial Franz Cuhel pentru Excelenţă în Educaţia Economică (Praga, 2006), Premiul Gary G. Schlarbaum pentru Libertate (Salamanca, 2009), a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Sociale de către Universitatea Francisco Marroquin (Guatemala, 2009) şi va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi într-o ceremonie care va avea loc în data de 22 Octombrie 2010.
de Soto este considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori ai Şcolii austriece de economie și autor a numeroase lucrări. Cartea Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice a fost lansată cu această ocazie și în limba română, ediție oferită de Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi în colaborare cu Institutul Ludwig von Mises România.
