De obicei băncile sunt cele care îşi pun clienţii sub microscop înainte să le împrumute vreo leţcaie. Dar în Europa acestor zile, băncile sunt cele care se află sub investigaţie, înainte ca investitorii, companiile şi deponenţii să decidă dacă să le împrumute cu bani lichizi. Confruntate cu o grevă a investitorilor, băncile au oprit acordarea de noi credite şi vând sau amanetează tot ce pot. Dacă greva nu se încheie rapid, Europa riscă o criză a creditelor. În cazul cel mai grav, s‑ar putea ajunge la retrageri masive sau chiar falimente.
PARADIS REFUZAT. Într‑un anumit sens, are deja loc o retragere masivă, dar lentă, pe piaţa de obligaţiuni bancare, cea care în vremuri mai fericite furnizează finanţarea stabilă, pe termen lung, ce le permite oamenilor care reglementează sectorul bancar să doarmă noaptea liniştiţi. Din iulie încoace, aceste pieţe au îngheţat aproape complet pentru băncile europene. Emiterea de obligaţiuni s‑a prăbuşit şi s‑a mutat spre obligaţiunile garantate, care au în spate active pe care investitorii le pot valorifica în caz de faliment al băncii.
David Lyon de la banca de investiţii Barclays Capital estimează că, de la sfârşitul lunii iunie, s‑au vândut obligaţiuni bancare negarantate de doar 17 mld. euro, faţă de 120 de miliarde în aceeaşi perioadă a anului precedent. „În contextul cerinţelor actuale, este un volum meschin de finanţări“, consideră Lyon.
Lipsa de capital de pe pieţele de finanţare a băncilor europene, reflectă într‑o anumită măsură pe cea de pe unele pieţe de obligaţiuni guvernamentale. Lucru de aşteptat, având în vedere legăturile dintre bănci şi guverne. În timpul crizei din 2008, guvernele şi‑au sprijinit băncile. Acum, guvernele se bazează pe faptul că băncile vor continua să le cumpere obligaţiunile. Ca urmare, până şi cele mai puternice bănci din ţările de la periferia zonei euro, ca Spania şi Italia (unde randamentele la o licitaţie pentru titluri de stat cu termen la trei ani au crescut, pe 29 noiembrie, până la un nivel nesustenabil de 7,9%), descoperă că le este greu să se împrumute de la investitori.
Şi, totuşi, greva cumpărătorilor de obligaţiuni ce chinuieşte acum băncile este mai îngrijorătoare decât cea a obligaţiunilor suverane. Nici o bancă nu este văzută ca un paradis, aşa cum sunt considerate titlurile guvernamentale britanice şi germane, care furnizează un refugiu pentru investitori. Chiar şi bănci puternice din ţări aflate în „inima“ zonei euro sunt lăsate pe dinafara pieţelor.
O altă sursă vitală de finanţare sunt împrumuturile pe termen scurt luate de pe pieţele interbancare sau prin exploatarea pieţelor monetare. Dar amândouă aceste surse încep să sece. Fondurile americane monetare, ce reprezentau un rezervor important de dolari pentru sistemul bancar european, şi‑au redus cu peste 40% volumul de împrumuturi în ultimele şase luni.
STRÂNGEŢI CUREAUA. Băncile şovăie să se mai împrumute una pe cealaltă, cu excepţia unor perioade cât mai scurte posibile, de obicei „overnight“. „În ultimele câteva luni, în fiecare noapte directorii financiari ai marilor bănci au primit rapoarte ce îi informează că le mai lipsesc câteva miliarde“, explică un bancher. „Trec apoi la telefon şi încep să sune la toate celelalte bănci ca să întrebe dacă pot împrumuta 100 de milioane de euro de aici şi alte milioane de colo“.
Deocamdată, acest proces menţine sistemul în viaţă, în particular pentru că o bancă ce dă bani cu împrumut peste noapte ştie că s‑ar putea să ceară să i se întoarcă favoarea săptămâna următoare. Iar băncile centrale din zona euro se bazează şi ele foarte serios pe faptul că cele mai mari bănci locale le vor sprijini în continuare pe cele mai mici cu împrumuturi interbancare.
O vulnerabilitate specială, „scenariul de coşmar“, după cum spune un bancher, este pericolul ca picăturile ce se scurg acum din depozitele băncilor din ţările periferice să se transforme într‑un tsunami de retrageri în toată regula. Riscul ca deponenţii să‑şi piardă încrederea în bănci pare acum îndepărtat, dar nu este ceva de neconceput. Deponenţii greci şi‑au tot retras banii în ultimul an. Cei italieni şi spanioli par să înceapă să facă acelaşi lucru. Iar marile corporaţii, care au posibilitatea să‑şi mute uşor depozitele, caută o siguranţă relativă, fie în braţele unor bănci mari din ţările de bază ale zonei euro, fie mai departe de casă.
Max Warburton, analist la BernsteinResearch, subliniază că fabricanţii germani de automobile cumpără acum titluri guvernamentale sau îşi mută banii pe tăcute direct la Banca Centrală Europeană (mulţi dintre ei au deja licenţe bancare deoarece furnizează credite pentru achiziţia de maşini). „Nu credem că au ajuns în stadiul de a cumpăra aur… dar poate că nu sunt departe de asta“, a scris el într‑un raport recent. Citește articolul în MONEY EXPRESS
