Băncile sperau ca Ordonanţa să fie modificată în Parlament, însă aceste speranţe au pălit după ce Senatul a aprobat actul normativ fără amendamente şi în majoritate covârşitoare. Aşa că, pe ultima sută de metri, Asociaţia Română a Băncilor a anunţat că va angaja o casă de avocatură în vederea obţinerii unei opinii juridice privind maniera de transpunere în legislaţia naţională a Directivei Europene 48 pe 2008.
Însă de la adoptarea Ordonanţei 50, care transpune directiva în legislaţia românească în maniera Guvernului, au trecut deja trei luni, timp în care băncile ar fi trebuit să modifice toate contractele de credit aflate în derulare. Acestea au amânat până în ultimul moment aplicarea noii legislaţii, mizând, pe de o parte, pe faptul că actul va fi modificat şi, pe de altă parte, pe indiferenţa clienţilor. Indiferenţă idusă de convingerea că nu au nici o şansă în lupta cu banca.
Noul act obligă băncile să calculeze dobânda după o formulă trenparentă, să limiteze numărul de comisioane, să elimine comisionul de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi să îl plafoneze la 1% pentru cele cu dobândă fixă. În plus, clauzele de genul „banca îşi rezervă dreptul…” sunt considerate abuzive şi trebuie eliminate din contracte. Bancherii reclamă, în principal, faptul că Ordonanţa 50 extinde prevederile directivei asupra creditelor în derulare, deşi actul european se referă doar la împrumuturile nou acordate.
Mai mult, băncile din România sunt obligate să aplice noile prevederi tuturor creditelor, indiferent de sumă, în timp ce directiva europeană face referire la împrumuturile sub 75.000 de euro. Asistăm aşadar, la un război din ce în ce mai dur. Pe de o parte sunt băncile care vor şă îşi păstreze supremaţia, care le aduce profituri importante. De cealaltă parte sunt clienţii care refuză să mai accepte necondiţionat dreptul băncii de a impune unilateral condiţiile de creditare.
