Mihai Barsan

Băncile se vor orienta spre clientul final pentru vânzarea proprietăţilor executate

banci, client fidel, imobiliare, proprietate, vânzare

„Băncile au adresat aceste proprietăţi unui segment foarte limitat de clienţi, respectiv investitori, fie fonduri de investiţii, fie persoane cu cash – mici investitori care profită şi cumpără portofolii de proprietăţi la preţuri mici. Oferta de proprietăţi în executare este însă foarte mare şi nu poate fi absorbită în totalitate de aceşti investitori. Investitorii cumpără pentru a obţine profit, iar în vederea maximizării randamentului, aceştia oferă preţuri foarte reduse, astfel că băncile îşi recuperează o sumă mică din garanţii”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Adrian Erimescu.

 

Erimescu apreciază că fondurile de investiţii fac achiziţii de portofolii de active de zeci de milioane de euro. Potrivit datelor vehiculate în piaţă, băncile au în executare circa 10.000 de proprietăţi, cea mai mare parte locuinţe.

 

În opinia reprezentantului Imobiliare.ro, următorul pas al băncilor este vânzarea acestor proprietăţi către clientul final, ceea ce asigură o recuperare mai bună a garanţiilor.

 

Valoarea garanţiilor constituite în favoarea băncii s-a redus la jumătate faţă de 2007-2008, astfel că proprietăţile sunt scoase la licitaţie la un preţ mai mic cu 50%, reprezentând valoarea actuală de piaţă, căruia i se aplică o altă scădere, de 25%, dacă nu este adjudecată la primul termen. În această situaţie, din valoare iniţială a garanţiei, banca recuperează în general doar 40%, dacă vinde consumatorului final.

 

Fondurile de investiţii oferă însă preţuri mult mai mici decât valoarea de piaţă, în acest caz băncile recuperând şi mai puţin de 40% din garanţii.

 

„Cu siguranţă, anul viitor vom vedea mai multe vânzări spre consumatorul final. Cel mai bun semnal este că majoritatea băncilor şi-au creat site-uri specializate pentru aceste proprietăţi. Dacă băncile vor să vândă la un preţ cât mai apropiat de valoarea de piaţă trebuie să se adreseze consumatorului final”, afirmă Erimescu.

 

Anticipând această mişcare a băncilor, portalul imobiliare.ro a creat un produs dedicat proprietăţilor în executare, unde cei care vor să cumpere pot găsi şi astfel de active. Ofertele băncilor pot fi găsite pe portal, acestea fiind listate alături de celelalte proprietăţi, dar cu specificaţia că sunt în executare. În prezent, cinci bănci au listat pe portal oferte, iar reprezentantul imobiliare.ro estimează că în următoarele şase luni numărul acestora va creşte la 20.

 

„În general, cei care vor să cumpere o locuinţă nu caută în special una în executare silită, deşi acestea au preţuri mai jos decât celelalte”, a explicat Erimescu.

 

Totodată, proprietarii portalului vor să lanseze un nou site dedicat exclusiv proprietăţilor comerciale, respectiv birouri, spaţii de retail, spaţii industriale, terenuri pentru construcţie, terenuri agricole etc.

 

„Vom lansa oficial luna viitoare acest site, care pentru început va cuprinde 5.000-6.000 de oferte. Ţinta este să punem în legătură firmele mici şi mijlocii cu ofertanţii de astfel de proprietăţi pentru acestea în general nu au acces la informaţie la fel de uşor aşa cum au multinaţionalele şi companiile mari. Vrem să ajungem la 10.000 de proprietăţi listate până la sfârşitul anului”, a adăugat Erimescu.

 

Imobiliare.ro a înregistrat în acest an o creştere a cifrei de afaceri de circa 30% la 1,2-1,3 milioane de euro, odată cu extinderea numărului de listări pe portal realizate atât de proprietari, cât şi de către dezvoltator

Ultimele Articole