În Europa există un mic stat invizibil, la nord de Napoli, care nu are guvern, nu are frontiere clar stabilite, nu are bănci, dar tipăreşte bancnote euro. False, în mod evident, dar reproduse atât de bine încât terorizează Banca Centrală Europeană şi toate forţele de poliţie internaţionale. Pe o rază de 20 de kilometri în jurul localităţii Giugliano se află cea mai mare concentraţie de tipografii de bani falşi de pe continent. Mai mult de jumătate dintre bancnotele şi monedele contrafăcute care circulă în cele 17 state membre ale zonei euro sunt produse acolo, în această zonă nefericită, asfixiată de construcţii ilegale şi de clanuri mafiote.
Începând din anul 2002, de când a fost introdusă moneda euro, din Europa au fost retrase 5,5 milioane de bancnote false, valoarea potenţială fiind de aproximativ 400 de milioane de euro. Poate părea o cifră mică în comparaţie cu cele 14 miliarde de bancnote reale aflate în circulaţie. ‘Dar bancnotele confiscate reprezintă doar vârful aisbergului, cele care scapă verificărilor sunt mult mai multe’, explică o sursă din cadrul Europol. De trei-patru ori mai multe, conform unor estimări. Iar cele mai multe bancnote false ajung în nordul Africii, în Colombia, în Orientul Mijlociu. Ceea ce ameninţă integritatea monedei unice europene nu este cantitatea de banconte false, ci calitatea banilor tipăriţi în tipografii ilicite.
Tipografii care ştiu să reproducă elementele de siguranţă ale banilor pot fi număraţi pe degetele a două mâini. Pentru lumea interlopă, ei reprezintă un adevărat capital. Dacă unul dintre ei acceptă să colaboreze cu grupurile mafiote, nu va mai fi niciodată liber. Va fi controlat de grupurile mafiote chiar şi în închisoare. Camorra tolerează acest tip de activitate şi schimbă mari cantităţi de bancnote false cu traficanţii de cocaină columbieni.
Pentru a crea o reţea de bani falşi sunt necesare trei elemente şi o structură ierarhică rigidă. În primul rând, este nevoie ca cineva să finanţeze tipografia clandestină, această persoană devenind şi creierul afacerii. Finanţatorul, de obicei un personaj mărunt din cadrul clanurilor Camorra, se ocupă de găsirea unei maşini tipografice offset la mâna a doua (cele noi, color, pot costa şi 500 000 de euro), cumpără filigranul, cerneala specială şi alte instrumente. În al doilea rând, este nevoie de un tipograf, care va organiza producţia propriu-zisă. Apoi, este distribuitorul. Acesta este un om de încredere al iniţiatorului ‘afacerii’. Are sarcina de a organiza un depozit, departe de tipografie, şi de a menţine contactele cu clienţii.
Reţeaua de distribuire este similară celor folosite pentru traficul de droguri. Transportul iniţial, de la distribuitor la traficantul care preia o cantitate mare, costă 10% din valoarea nominală a bancnotelor. De aici sunt aprovizionaţi o serie de traficanţi cu amănuntul, începând cu delincvenţii locali până la curierii internaţionali (de obicei lituanieni sau estoni), care duc valuta falsă în Spania, Belgia sau Lituania. Şi tot aşa, până la imigranţii extracomunitari aflaţi în dificultate, care speră să obţină mici profituri distribuind bancnote false în gările centrale din Roma şi Napoli.
Chiar dacă jumătate din producţia de bancnote euro false provine din localitatea italiană Giugliano, adevăraţii ‘concurenţi’ ai Napoli Group sunt în zonele rurale din sudul Bulgariei şi la periferia Sofiei. Aici, vechea tradiţie de copiere a dolarilor a făcut posibilă reproducerea bancnotei galbene de 200 de euro într-o calitate foarte bună. În zona industrială din oraşul Varna, pe litoralul Mării Negre, Europol şi Secret Service din SUA au descoperit, pe 22 ianuarie 2004, una dintre primele tipografii clandestine din lume capabilă să reproducă bancnota care apăruse cu doar doi ani în urmă. La opt ani de atunci, centrele de producţie au fost mutate în jurul oraşelor Plovdiv şi Haskovo, în sudul Bulgariei.
Franţa şi Spania urmează imediat după Italia în clasamentul banilor falşi, dar în aceste state sunt folosite, în 80% din cazuri, imprimante laser de ultimă generaţie, tehnologie care a deschis piaţa falsurilor chiar şi experţilor informatici.
Apoi, sunt statele ‘emergente’. Polonia, unde acum câteva săptămâni într-un apartament din Varşovia au fost confiscaţi un million de euro falşi care urmau să fie folosiţi pentru înşelarea suporterilor de fotbal în timpul Campionatului European, şi Bosnia.
Turcia, România şi Albania nu produc bani falşi, dar grupurile de acolo se ocupă de distribuire, deplasându-se între Napoli şi Sofia pentru a se aproviziona. Cei mai eficienţi traficanţi de bancnote false din Europa rămân totuşi infractorii lituanieni, care au avut ideea creării unei reţele de distribuţie pe teritoriul naţional.
Potrivit ministrului bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, ‘falsificarea banilor devine o preocupare majoră pentru siguranţa financiară a zonei euro, deoarece bancnotele false inundă piaţa şi pentru că pedepsele pentru falsificatori nu sunt suficient de severe’. La Frankfurt, în schimb, liderii Băncii Centrale Europene îşi păstrează calmul, pentru că volumul banilor falşi confiscaţi în 2011 s-a redus cu 19,3 % faţă de 2010, iar cele 606 000 de bancnote confiscate (215 000 doar în Italia, cu o contravaloare de zece milioane de euro) din totalul de 14,4 miliarde de bancnote reale aflate în circulaţie, arată o pondere redusă a ratei de falsificare, de 0,00043 %.
Reţeaua de distribuţie în afara Europei conduce, trecând prin Spania, în ţări care au monede slabe şi unde se cunosc puţine lucruri despre euro. Este vorba în principal de regiuni din Orientul Mijlociu, nordul Africii şi Europa de Est. În Africa sunt bănci unde funcţionarii nu sunt în stare să recunoască bancnotele euro false şi le schimbă în valuta locală. Dar ce fac chinezii? Maeştrii mondiali ai produselor contrafăcute par să nu se fi implicat până acum. ‘Dar, de curând, s-a descoperit că hologramele folosite de falsificatorii bulgari pentru reproducerea bancnotei de 200 de euro erau realizate de infractori chinezi. Dacă vor începe şi chinezii să falsifice bancnote, va fi o problemă pentru toţi’, precizează o sursă din cadrul Europol.
