Pe de alta parte, a crescut mult si nevoia de finanţare: in 2012, statul va trebui sa caute peste 70 de miliarde de lei pentru a acoperi datoria publică ajunsa la scadenţa si pentru a acoperi deficitul bugetar.
Cu excepţia ţărilor cu probleme şi a Ungariei, România plăteşte cele mai mari randamente pentru a se împrumuta din piaţa internă, arată Reuters. Astfel, guvernul de la Bucureşti ar plăti acum în jur de 7,7% pe an pentru a atrage finanţare pe 10 ani, aproape la jumătate faţă de preţul plătit de Portugalia şi mult sub cele 30 de procente ale Greciei. Ungaria este un alt stat considerat cu probleme de pieţe, astfel că randamentul pentru datoria guvernului de la Budapesta se apropie de 9%.
Pe de altă parte, restul ţărilor europene plătesc un cost semnificativ mai mic decât România: Polonia şi Italia au costuri apropiate de 6%, în timp ce Bulgaria şi Spania plătesc aproximativ 5% pe an la bondurile pe 10 ani.
Cehia plăteşte un randament aproape la jumătate faţă de cel al României, de 4%. Marile puteri economice ale Europei plătesc 2-3% pentru a se împrumuta pe 10 ani.
Chiar dacă România plăteşte mult mai mult decât alte ţări pentru a se finanţa, anul viitor va trebui să caute şi mai mulţi bani.
Estimările Ministerului de Finanţe arată că România va trebui să plătească anul viitor rate de capital de 60,8 miliarde de lei şi dobânzi şi comisioane de aproape 11 miliarde de lei. Cifrele includ şi împrumuturile care urmează a fi contractate pentru acoperirea deficitului. În total, România va trebui să caute în piaţă peste 70 de miliarde de lei anul viitor.
RANDAMENTUL LA OBLIGAŢIUNILE PE 10 ANI
- România 7,7%/an
- Portugalia 13,5%/an
- Grecia 31%/an
- Ungaria 8,6%/an
- Polonia 5,9%/an
- Italia 6,4%/an
- Bulgaria 5,3%/an
- Cehia 4%/an
- Germania 2,2%/an
- Franţa 3,3%/an
- Marea Britanie 2,3%/an
Sursa: Reuters