Cristina Popovici

Banii pentru Prima Casă, pe terminate

banci, bani pentru prima casa, credite "Prima Casă", prima casa

În doar o lună şi o săptămână de la pornirea programului Prima Casă, băncile au dat peste 1 miliard de lei din plafonul alocat de Guvern. Au mai rămas 630 de milioane de lei, potrivit datelor obţinute de Digi24 de la Fondul de Garantare. Asta înseamnă că băncile mai pot da credite Prima Casă în valoare de 1,2 miliarde de lei. Banii ar mai ajunge doar pentru două-trei săptămâni, la circa 7.000 de beneficiari.

 

Două bănci au epuizat deja fondurile.

 

Numărul de aplicaţii a fost extrem de mare şi a fost în jur de 1.500 în perioada asta relativ scurtă. Finalizăm în jur de 60-80 de aplicaţii pe zi şi în ritmul ăsta consumăm din fondul de garantare”, spune Cătălin Vasile, director de bancă.

 

Clientul are şanse maxime să obţină banii pentru credit dacă dosarul său a ajuns la Fondul de Garantare. Se complică situaţia pentru cei care au actele în analiza bancherilor.

 

Dacă banca a terminat deja fondurile, ei se vor bloca în ultima etapă înainte de transmiterea la Fond şi vor rămâne acolo până la o nouă alocare, dacă banca la care au dosarul încă are fonduri, atunci dosarul va pleca la Fondul de Garantare, în ordinea în care ajung la etapa aceasta finală”, explică Dragoș Nichifor, broker de credite.

 

Românii s-au înghesuit să ia un credit cu sprijin de la guvern speriaţi că programul Prima Casă nu va mai continua şi că băncile vor cere un avans de 40% la împrumuturile imobiliare obişnuite. La Prima Casă, avansul este de 5%, iar dobânzile cele mai mici, de sub 4% pe an.

 

În fiecare zi la Fondul de Garantare a Creditelor ajung 460 de astfel de dosare pentru credite Prima Casă. În urmă cu trei săptămâni, ritmul era mai redus, erau analizate în fiecare zi 370 de dosare.

 

Cererea pentru creditele Prima Casă a crescut şi pentru că, anul acesta, plafonul de garanţii a fost de 1,7 miliarde de lei, cu 30% mai puţin faţă de 2015. Asta înseamnă un total de circa 20 de mii de beneficiari, dacă se ia în considerare un credit mediu de 38.000 de euro.

Ultimele Articole