Principalele instituţii pe care miza conducerea Lehman pentru preluare erau Bank of America (BoA) şi banca britanică Barclays. Ambele aşteptau însă ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să le acorde un ajutor, astfel încât tranzacţia să fie profitabilă. Potenţialii cumpărători doreau ca Fed să garanteze o parte din activele cu probeme ale Lehman, după modelul salvării băncii de investiţii Bear Stearns, cumpărată în martie 2008 de JPMorgan Chase, cu ajutorul guvernului.
Dar Fed deja injectase 200 miliarde de dolari în cele mai mari bănci ipotecare din SUA, Fannie Mae şi Freddie Mac, cu numai două zile înainte, iar secretarul de atunci al Trezoreriei, Henry Paulson, lăsa să se înţeleagă că nu are de gând să mai pună în joc banii contribuabililor pentru a salva Lehman. Cu o zi înainte, banca de invesitiţii, care avea aproape 25.000 de angajaţi în întreaga lume, încercase să-i convingă pe investitori că poate supravieţui şi fără o preluare, vânzând doar o parte din divizii şi separând activele profitabile de cele cu probleme, dar nu a reuşit să recâştige încrederea investitorilor.
Pe măsură ce acţiunile se prăbuşeau – cotaţia Lehman pierdea 75% într-o săptămână -, CEO-ul companiei, Richard Fuld, s-a convins că planurile sale nu vor funcţiona. “Este şocat, dar ştie că trebuie să vândă”, declara un apropiat al său pentru New York Times.
Bank of America se afla încă în proces de integrare a băncii ipotecare Countrywide, pe care o cumpărase recent, dar avea de multă vreme în plan cumpărarea unei bănci de investiţii din New York.
Barclays anunţase şi ea că vrea să aibă o prezenţă puternică pe piaţa bancară din SUA, prin crearea unei sucursale, dar preţul pentru cumpărarea Lehman ar fi fost suficient de mic, la cotaţiile de atunci, pentru a face tranzacţia interesantă. Desigur, cu implicarea guvernului american. Au fost vehiculate şi alte nume pentru preluarea băncii de investiţii – fondurile de private equity Kohlberg, Kravis şi Roberts&Company. Rezerva Federală ar fi preferat însă ca Lehman să fie cumpărată de o bancă listată, cu o bază de capital mai solidă.
În ultimii ani, Lehman, una dintre cele mai vechi şi respectate instituţii de pe Wall Street, s-a implicat pe piaţa ipotecilor subprime, ajungând să aibă cea mai mare cotă de piaţă – 11%.
Raportul dintre active şi capital ajunsese de la 24 în 2005 la 31 în 2007. A revenit la 21 după mai multe majorări de capital. Criza creditelor a lovit-o dur, forţând-o să recurgă la soluţia disperată – preluarea, pentru a evita falimentul. Bank of America s-a retras însă, şi a preferat să cumpere banca Merrill Lynch, iar Barclays a renunţat în ultimul moment, pentru că Fed a refuzat să ofere sprijin financiar pentru tranzacţie.
Greenspan: Vor mai veni şi alte crize
Actula criză financiară care a lovit lumea nu este ultima, spune fostul şef al Rezervei Federale, Alan Greenspan, deşi consideră că este “genul de eveniment care se întâmplă o dată la o sută de ani”. Intervievat de BBC, Greenspan, care a fost adesea învinuit că nu a împiedicat criza pentru că nu a acceptat să înăsprească reglementarea sistemului bancar, a negat orice responsabilitate. “Natura umană e de vină. Dacă nu se va găsi un mod de a schimba natura umană, vom avea alte crize. Niciuna dintre ele nu va fi ca aceasta, pentru că două crize au un singur lucru în comun: natura umană”, a spus el.
Recesiunea prin care trece acum lumea a fost provocată de criza creditelor subprime, dar, potrivit lui Greenspan, orice alt factor putea fi catalizatorul. “Ceva s-ar fi întâmplat, mai curând sau mai târziu”, spune el. Potrivit fostului şef al Fed, instituţiile financiare ar fi trebuit să vadă semnele crizei. “Bancherii ştiau că sunt implicaţi într-un proces de subevaluare a riscului şi că va veni momentul unei corecţii.” Reacţia la cuvintele lui Greenspan a fost dură. “Spunând că natura umană este de vină pentru problemele prin care am trecut, ar putea sugera că orice reglementare ar fi aplicat, pentru a stopa criza din 2008, nu ar fi avut succes. Poate că este aşa, dar prefer să cred că, dacă există legile potrivite, natura umană şi, mai ales, cei din sectorul bancar vor respecta regulile”, spune Howard Wheeldon, strateg al BGC Partners.
Greenspan a cerut finanţiştilor şi guvernelor să fie atenţi la fraude şi să înăsprească regulile de capital pentru bănci. De asemenea, a cerut guvernelor să nu recurgă la protecţionism. “Problema este că nu poţi avea comerţ global liber dacă ai pieţe interne restrictive şi foarte reglementate.” Ministrul britanic al Serviciilor Financiare, Paul Myners, cere o structură simplificată pentru bănci, astfel încât viitoare cazuri Lehman Brothers să poată fi evitate. “Trebuie să trecem la implementare în toată UE. A venit timpul să trecem de la teorie la acţiune. Structurile simple sunt o precondiţie a eficienţei”, a spus Myners.
Un faliment cu victime de la Londra la Hong Kong
Yu Lia Chun, o pensionară din Hong Kong, nu a auzit de Lehman Brothers până anul trecut în septembrie, când a aflat că şi-a pierdut economiile de-o viaţă. Yu, a cărei educaţie se rezumă la şase clase, credea că banii ei se află într-un cont de economii, relatează Bloomberg. Nu ştia că, de fapt, i-a dat cu împrumut unei firme americane falimentare. A pierdut 155.000 de dolari. Copiii ei au pierdut de trei ori mai mult, pentru că Yu i-a convins să facă investiţii similare. “Câteodată îmi vine să mă arunc în gol”, spune Yu. Pensionara şi familia sa au fost loviţi de valul provocat de cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite – Lehman Brothers. Şi nu au fost singurii.
Directorul de operaţiuni al unei firme de private equity din Londra s-a aruncat în faţa unui tren. Se învinuia că a lăsat banii companiei într-un cont la Lehman. Managerii israelieni ai unui proiect hotelier din Cuba au fost luaţi ostatici de muncitori chinezi, pentru că un împrumut făcut la Lehman nu a mai fost acordat, iar oamenii nu şi-au plătit salariile. În Hong Kong, Yu şi mii de persoane care au investit în produse ale Lehman Brothers au protestat în ploaie, strigând: “Daţi-ne banii înapoi”. Vestea că o companie de care sectorul financiar era atât de legat nu-şi poate păti datoriile i-a făcut pe investitorii din toată lumea să intre în panică. Potrivit istoricului Richard Sylla, ceea ce a diferenţiat prăbuşirea Lehman de alte crize a fost viteza cu care s-a răspândit panica.
De teamă că alte bănci şi companii financiare s-ar putea prăbuşi, majoritatea investitorilor nu au mai împrumutat bani decât guvernului. Nici chiar Goldman Sachs Group, cea mai mare bancă de investiţii din SUA, nu a fost imună. Costul mediu al asigurării unei datorii de 10 mil. dolari pe cinci ani a crescut la 545.000 de dolari, de la 182.557 de dolari, în primele trei zile după căderea Lehman, potrivit datelor Bloomberg.
Managerii fondurilor de investiţii au fost forţaţi să adune lichidităţii pentru a plăti investitorii. Au încercat să vândă titlurile pe care le deţineau, dar nu au reuşit. Piaţa era inundată, iar preţurile scădeau. Indicele S&P 500 a avut cea mai mare scădere din ultimii şase ani. SUA au răspuns printr-un program de garantare pentru pieţele financiare şi împrumuturile interbancare. Alte programe de sprijin au urmat, în SUA şi în lume.
