Bărbat prins şi arestat când încerca să vândă peste zece kilograme de mercur, la Deva

barbat, Deva, Mercur, vânzare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, judecătorii au emis, vineri după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru operaţiuni fără drept cu substanţe toxice periculoase şi efectuarea de operaţiuni cu arme şi muniţii fără drept pe numele bărbatului reţinut de către poliţiştii hunedoreni, prins în flagrant când încerca să vândă peste zece kilograme de mercur, în apropierea gării din Deva.

 

„Inculpatul a formulat recurs la măsura arestării preventive, care va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia, dosarul urmând să fie trimis acestei instanţe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, declara că un bărbat de 50 de ani a încercat să vândă, vineri, peste zece kilograme de mercur.

 

„Flagrantul a avut loc în apropierea gării din Deva. Bărbatul era însoţit de fiul lui de 16 ani şi avea mai mult de zece kilograme de mercur. După ce a fost reţinut, nu a vrut să spună de unde provine mercurul, nefiind cooperant cu poliţiştii. Cantitatea de mercur a fost confiscată şi s-a efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului din satul Stănija, comuna Buceş, unde au fost descoperite câteva cartuşe de armă, care au fost ridicate”, spunea Niţu.

 

Potrivit unor surse judiciare, pe piaţa neagră un kilogram de mercur se vinde cu 550 de euro. Mercurul este, de regulă, folosit în industria minieră, la prelucrarea minereurilor aurifere.

 

Bărbatul locuieşte în zona Munţilor Apuseni, unde în trecut existau mine de aur.

Ultimele Articole