Această triplă crimă, care nu a fost soluţionată vreodată, a fost comisă pe 11 septembrie la Waltham, o suburbie din vestul Bostonului. Trei bărbaţi au fost găsiţi cu gâtul tăiat într-un apartament, acoperiţi cu marijuana.
Bărbatul ucis miercuri dimineaţa, un tânăr de origine cecenă, Ibragim Todaşev, în vârstă de 27 de ani, îl cunoştea pe Tamerlan Tsarnaev, cel mai mare dintre fraţii acuzaţi de comiterea pe 15 aprilie a atentatului de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi. El practica, la fel ca acesta, arte marţiale, şi a locuit pentru o perioadă la Boston, a declarat un prieten de-al său, Khusn Taramiv, pentru postul local wesh.com.
Interogatoriul lui Todaşev dura de două ore, miercuri dimineaţa, în apartamentul său din Orlando, în momentul în care acesta a încercat să atace un anchetator, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru New York Times.
El a recunoscut anterior că este implicat în tripla crimă şi l-a incriminat şi pe Tsarnaev. „A recunoscut acest lucru verbal, dar nu a semnat nimic”, a precizat această sursă.
Biroul FBI din Boston şi procurorul local au refuzat să facă vreun comentariu, ancheta asupra triplei crime fiind în curs.
FBI Boston a confirmat anterior, miercuri, moartea lui Todaşev, arătând că acesta a „provocat o confruntare violentă” în timpul interogatoriului „în legătură cu ancheta asupra atentatului comis la maratonul din Boston”.
Citeşte şi: Un bărbat suspectat de complicitate cu autorii atentatelor din Boston, împuşcat mortal în SUA
Acest interogatoriu implica un agent FBI, doi poliţişti din statul Massachusetts – în care se află Bostonul – şi alţi reprezentanţi ai forţelor de ordine, potrivit FBI, care a precizat că agentul FBI a fost „rănit uşor” în înfruntare.
Todaşev a vorbit la telefon luna trecută cu Tamerlan Tsarnaev. FBI era interesat de el, în urma atentatului de la 15 aprilie, şi l-a interogat în mai multe rânduri, potrivit prietenului său Taramiv.
Anchetatorii ar fi stabilit o legătură între tripa crimă şi fraţii Tsarnaev, pe baza ADN-ului lor, după atentatul de la Boston, potrivit ABC News.
Tamerlan Tsarnaev a fost ucis, la vârsta de 26 de ani, după atentat, într-un schimb de focuri cu poliţia. Fratele său, Dzhokhar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost arestat câteva ore mai târziu, în urma unor căutări vaste, şi este deţinut într-o închisoare-spital, în apropiere de Boston.