Anghel Alexandru

Barroso: „Cameron se joacă cu focul”

comisia europeana, David Cameron, Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene

Cameron, ai cărui conservatori sunt sub presiune din cauza popularității crescânde a euroscepticilor britanici din Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP), a promis că va organiza un referendum asupra rămânerii în UE dacă partidul său câștigă alegerile generale din mai 2015.

 

Premierul s-a exprimat în favoarea continuării rămânerii în UE, dar vrea să renegocieze relația Marii Britanii cu blocul înainte de a supune problema la vot.

 

„Nimeni nu este forțat să fie în Uniunea Europeană”, a declarat președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso într-un interviu la canalul France 24, adăugând că orice țară are dreptul să organizeze un referendum.

 

Dar el a notat că David Cameron „se joacă cu focul” prezentând blocul într-o lumină negativă.

 

„Nu poți critica UE de luni până sâmbătă și să ceri oamenilor să voteze pentru UE duminică”, a spus Barroso.

 

„Atunci când sistematic transmiți un mesaj negativ despre Europa, e normal că tot mai mulți oameni îmbrățișează mesajul eurosceptic”, a remarcat el.

 

Comentariile sale intervin la o zi după ce UKIP a câștigat primul său loc în parlamentul britanic, obținând o victorie răsunătoare în alegeri locale parțiale.

 

„Nu este o surpriză că partide ca UKIP sunt în creștere, pentru că nu am văzut de la principalele forțe politice suficient sprijin, argumente și de asemenea convingere în ceea ce privește UE”, a mai notat Barroso.

 

Fostul prim-ministru portughez se apropie de sfârșitul celui de-al doilea mandat după ce a fost 10 ani președinte al Comisiei, în timp ce succesorul său Jean-Claude Juncker urmează să aducă o nouă echipă executivă în urma alegerilor europene din luna mai.

Juncker, a cărui numire a fost inițial respinsă de Cameron, a promis să lucreze pentru a menține Marea Britanie în UE, amintește DPA.

 

 

Lasă un comentariu