„Dacă implementăm programul convenit cu FMI, vom rămâne cu un deficit de 6,8%.
Vom avea acord cu FMI şi, dincolo de aproximativ trei miliarde de euro pe care îi primim până la sfârşitul anului, ar mai trebui să împrumutăm de pe piaţă diferenţa până la 8,8 miliarde. Ar trebui să mai împrumutăm circa cinci miliarde de euro, dar în condiţii de acord cu FMI. Dacă nu avem acord, am auzit şi această teorie, deficitul ar fi 11,7 miliarde, respectiv 9,1%”, a spus Băsescu.
Preşedintele a declarat că susţine „fără rezerve” soluţia adoptată în proiectul acordului cu FMI şi că scăderea salariilor şi pensiilor este cea mai bună decizie pe care România o putea lua, în contextul în care ţara consumă mai mult decât produce.
„Văd că toată lumea dă soluţii, partidele se reped să-şi anunţe la televizor soluţiile, dar acestea nu sunt susţinute de cifre. Pe aceşti dilentanţi îi consider nişte promotori ai dezinformării românilor. Atunci când o să văd cifre, le voi considera soluţii alternative. Până atunci, rămân doar cele două soluţii : creşterea fiscalităţii, în paralel cu scăderea salariilor cu 20%, sau cea adoptată de noi”, a adăugat Băsescu.
Președintele a adăugat că soluția propusă este una care „reflectă ceea ce poate România acum şi este o alternativă la creşterea rapidă a gradului de îndatorare
şi este soluţia de a recupera ceea ce s-a consumat fără acoperire în producţie sau productivitate în perioada 2000-2008″.
„Noi toţi am ştiut atunci că avem salarii mai mari decât creşterea de producţie şi productivitate, că avem pensii mai mari decât fondul destinat plăţii pensiilor, atunci am avertizat că vom ajunge la nesustenabilitate”, a adăugat preşedintele.