„Am cerut sprijinul, să le desluşim, să intre DG Competition să vedem dacă e posibil să avem aceste contracte, dacă cineva trebuie să plătească, că ştiţi că beneficiarii sunt amendaţi de către CE când se constată că au beneficiat de un sprijin nejustificat”, a spus Băsescu, într-o intervenţie telefonică la B1TV.
El a menţionat că s-a discutat de câteva ori în CSAT despre contractele cu băieţii deştepţi.
Întrebat care sunt rezultatele acestor discuţii, Băsescu a răspuns: „Păi le puteţi vedea”.
Preşedintele a menţionat, răspunzând unei întrebări, că a cerut informaţii şi explicaţii mai multor miniştri, printre care şi Adriean Videanu, însă răspunsurile primite nu l-au satisfăcut. Citește articolul