Ana Draghici

Băsescu: Am obţinut maxim ce puteam obţine la Coeziune. Nu e uşor când te contrazic realităţile de acasă

bruxelles, fonduri de coeziune, fonduri UE, Traian Basescu

„România a obţinut maxim ce se putea obţine în ceea ce priveşte fondurile de coeziune. Bugetul UE pentru exerciţiul 2014-2020 este mai mic cu 37 de miliarde decât bugetul aflat acum în execuţie, ideea iniţială a fost îngheţarea la nivelele pe care le aveam, de aceea s-a şi introdus în concluziile Consiliului, urmare a presiunilor unor ţări, dintre care cea mai vocală a fost România, să se permită totuşi o creştere faţă de ceea ce am avut. Şi asta ne-a adus două miliarde faţă de ceea ce am avut”, a spus preşedinteke Traian Băsescu.

 

El a mai spus că au existat „greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui cu două miliarde mai mult datorită nivelului foarte scăzut din ultimii cinci ani, de la începutul exerciţiului bugetar curent”.

 

„Nu este uşor să obţii ceva când te contrazic realităţile de la tine de acasă”, a adăugat preşedintele.

 

„Pentru că toate procentele nu spun foarte mult, România a primit de la CE în baza facturilor confirmate 2,2 miliarde de euro din 19,8 miliarde (pe Coeziune n.r.) şi mai avem facturi depuse până la suma de 2,8 miliarde de euro.Deci 2,2 miliarde ne-au fost depuse deja, ar mai fi 600 de milioane de euro facturi în verificare”, a mai detaliat preşedintele Băsescu.

Ultimele Articole