Razvan Capatina

Băsescu: Salariile pot creşte cu 15% din iunie, criteriile au fost îndeplinite. Vezi cele mai importante declaraţii

Basescu, reducere CAS, salarii bugetari, Traian Basescu

”Vreau să vă spun că majorarea salariilor a fost un punct de vedere exprimat în Parlament. Nu a fost o decizie, ci un punct de vedere adresat de șeful statului majorității parlamentare, pe care am chemat-o să analizeze această posibilitate.  Înainte de a mă duce în Parlament am avut o analiză foarte temeinică, făcută cu cifrele pe masă,  care ne arată  următorul lucru. În primul rând ne arată că guvernul și-a atins obiectivul, care era fixat pentru 2014, acela de a avea un fond de salarii al sistemului bugetar de maxim 7% din Produsul Intern Brut. În 2010 s-a pornit de la 9,6% din PIB. Anul 2011 s-a încheiat cu 6,9 % din PIB”, a declarat preşedintele Traian Băsescu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune la Pro TV că salariile bugetarilor ar trebui sa crească cu circa 15% pentru a reveni la nivelul anterior tăierilor.

„Cu o majorare de 15% s-ar ajunge la nivelul anterior. Numarul de salariaţi în aprilie 2009 era de 1.396.129 salariaţi. In ianuarie, cifra era de 1.196.067. De la intrarea in acordul cu FMI, cand ne-am angajat să reducem populaţia bugetara şi s-a produs o reducere cu 200.000 de salariaţi în sectorul bugetar”, a spus Băsescu la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.

Băsescu şi Petrom

Întrebat despre relaţiile cu compania Petrom, preşedintele Traian Băsescu a spus: „Am rupt orice legătură cu Petrom-ul din pricina profitului atât de mare obţinut în perioadă de criză, sunt lipsiţi de fair-play.  Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală, dar nici nu poţi să spui în fiecare zi  de preţul barilului de petrol că este 126 de dolari, când tu îl extragi cu 16 dolari. Am vorbit cu OMV, inclusiv cu preşedintele austriac al OMV. Din păcate contractul cu Petrom este făcut în aşa fel astfel încât nu se poate face nimic”.

 

Despre viitorul său ca politican, Udrea şi Ungureanu

„Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilinţă. din 2007, am fost jignit în continuu, de dimineaţă până seara. După plecarea de la Cotroceni, nu mai vreau să aud de politică. M-am săturat”, a spus Traian Băsescu.

„Elena Udrea a avut cea mai bună absorbţie de fonduri europene. Cu tocuri înalte, cu pantaloni strâmţi, ne place, nu ne place, Elena Udrea a fost un ministru bun”, a spus Băsescu.

Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să reuşească în calitate de prim-ministru ca să fie „prezidenţiabil”. Dacă ai un eşec ca premier, este foarte greu să mai candidezi la prezidenţiale”, a declarat preşedintele.

 

Bugetul trebuie scărmănat puţin la cheltuielile materiale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că bugetul „trebuie scărmănat puţin la cheltuielile materiale”, el adăugând că a avut o discuţie pe această temă cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Ultimele Articole