Preşedintele a explicat şi că rămâne „pe aceeaşi poziţie” în relaţia cu Fondul, adică să nu se mărească niciun fel de taxe, având convingerea că „a mări taxele în perioadă de criză este inutil pentru că se măreşte evaziunea”.
Traian Băsescu a dat detalii şi despre opinia sa în ceea ce priveşte TVA, dat fiind că în presă a apărut informaţia că ar fi susţinut, la o întâlnire cu oameni de afaceri străini, majorarea taxei. „Un ziarist a tras cu urechea la o discuţie pe care am avut-o cu oamenii de afaceri americani şi germani şi de acolo a lansat-o: preşedintele e de acord cu mărirea TVA-ului, ceea ce nu este adevărat. Eu am prezentat următoarea situaţie: avem presiuni enorme pentru creşterea venitului bugetului de stat ca să micşorăm deficitul şi răspunsul meu a fost: sunt aceşti doi piloni pe care nu am vrut să-i mişcăm la semnarea acordului cu Fondul, probabil că se va face presiune în continuare din partea Fondului să creştem undeva. Am spus – în niciun caz nu se va atinge cota unică, ne vom lupta şi pentru TVA, dar, dacă ar fi să aleg unde să se intervină, aş fi de acord pe TVA, dacă aş fi în situaţia să aleg între cele două”, a explicat Traian Băsescu.
Întrebat cu cine discută delegaţia FMI, dat fiind că Guvernul Boc a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, preşedintele a spus că va discuta cu acest Cabinet. „Discută cu Guvernul Emil Boc, pentru că intervenţia pe care eu am făcut-o la Fond ca să vină, este legată de evaluarea a ce s-a întâmplat pe primele nouă luni şi eliberarea tranşei pe care trebuia să o primim în noiembrie, acum o primim în decembrie, pentru că nu mai poate prinde evaluarea actuală boardul din noiembrie îl va prinde pe cel din 15 decembrie, dar partenerul va fi Guvernul interimar Boc”, a spus Băsescu. El a precizat că Guvernul Boc sau Cabinetul Croitoru trebuie să facă bugetul pe 2010, adăugând că ceea se va întâmpla în Parlament la votul pentru echipa lui Lucian Croitoru „este măsura responsabilităţii politice”.