„Guvernul a reuşit să echilibreze cel puţin aparent finanţele publice. În spatele acestui echilibru aparent să ştiţi că sunt adevărate bombe”, a spus preşedintele, la Şcoala de Vară a OTPDL.
Traian Băsescu a explicat că trebuie privit cu „extremă îngrijorare” la raportul dintre numărul de pensionari şi numărul de salariaţi, această situaţie fiind „o bombă cu ceas”. „Avem 4,9 milioane de pensionari şi 4,2 milioane de oameni care lucrează. Din cele 4,2 milioane care lucrează, 1,2 milioane sunt salariaţi la stat. Trăiesc tot din taxele şi impozitele generate de cei 3 milioane care lucrează în industrie şi servicii. Este cea mai mare bombă, o bombă cu ceas care ticăie în situaţia macroeconomică a României”, a spus şeful statului.
Băsescu a subliniat însă că există soluţii, dar trebuie „forţă şi voinţă politică” pentru a le rezolva. Printre posibilele soluţii, preşedintele a vorbit despre crearea de locuri de muncă, accesarea fondurilor europene, agricultura şi turismul.