Basescu, cea mai mica pensie dintre sefii de stat

pensie traian basescu, Traian Basescu

Deși reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au refuzat să ofere informații la pensiile încasate de foștii președinți Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, am aflat totuși că nici foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu nu au pensii mai mici decât Băsescu.

 

Potrivit declarației de avere din 2007 a lui Ion Iliescu, de exemplu, pensia acestuia era de circa 2.800 de lei, pe lângă care a mai primit 8.400 de lei pe an de la Academia de Științe Agricole și Silvice, plus 5.000 de lei indemnizație ca șef de stat. De menționat că la acea dată Ion Iliescu era senator al României, astfel că după încheierea mandatului său în 2008 cel mai probabil pensia acestuia a mai crescut întrucât s-au adăugat și contribuțiile ulterioare.

 

Emil Constantinescu a fost președinte al țării între anii 1996 și 2000. Anterior, Constantinescu activa ca profesor universitar la Facultatea de Geologie și rector al Universității din București. După ce mandatul său ca președinte al României s-a încheiat, el a revenit la catedră. Pensia lui Constantinescu este de 2.601 lei lunat pentru o vechime în muncă de peste 50 de ani, la care se adaugă indemnizația de fost șef de stat de 5.000 lei.

 

mai multe, pe EVZ

Lasă un comentariu