Ana Draghici

Băsescu: Din câte ştiu, nu am niciun dosar penal

dosar penal, suspendare basescu, Traian Basescu

„Deci, din câte ştiu eu, nu am niciun dosar penal, reclamaţii penale. Am avut, am avut 500 când eram primar general”, a declarat Băsescu, duminică, la Realitatea Tv, întrebat despre acuzaţiile venite dinspre USL, potrivit cărora nu doreşte să plece de la Palatul Cotroceni pentru a-şi păstra imunitatea în cazul unor dosare penale.

 

El a afirmat că dosarul privind casa din strada Mihăileanu a fost închis, subliniind că este vorba despre un apartament pe care l-a dobândit legal.

 

„Nu, acel dosar a fost închis, pentru că am dobândit apartamentul. Nu e vilă, e un apartament. L-am dobândit legal, după ce primisem notificarea să părăsesc apartamentul din Mareşal Prezan. Iar povestea flotei, – ştiţi că au fost 111 sau 109 oameni inculpaţi. A existat un procuror al, cum se numea atunci, Departamentul Naţional Anticorupţie, care a refuzat să semneze acel rechizitoriu. Oamenii toţi sunt – dosarul este închis – nevinovaţi. Deci, nu există nicio legătură. Sunt abordări propagandistice”, a adăugat Băsescu.

 

Băsescu a acuzat USL că a dat o „lovitură” instituţiilor statului, „aproape militar, în numele puşcăriabililor”.

 

„Deci, nu sunt un copil şi nici lipsit de experienţă politică. Decizia de a se trece la suspendarea preşedintelui se luase de mult. A anunţat graficul chiar domnul Voiculescu şi ea a fost respectată milimetric. Eu am fost suspendat după 59 de zile, în loc de 60, câte estimase domnul Voiculescu. Dar acest lucru s-a petrecut în numele puşcăriabililor din politica românească. (…) La votul de suspendare a preşedintelui au votat 19 parlamentari cu dosare penale oficiale, plus trei incompatibili, declaraţi ca tare de ÎCCJ, iar lângă ei domnul Voiculescu care a fugit, că ar fi fost 20 de parlamentari cu dosare penale. Eu nu am spus puşcăriaş, am spus puşcăriabil”, a completat preşedintele suspendat.