„Menţinerea ţintei de aderare la zona Euro trebuie să rămână 2015, doar dacă viaţa va demonstra că nu se poate ar trebui să ne modificăm ţinta. Dar, în acest moment, nu avem niciun motiv să modificăm ţinta de aderare la zona euro, adică 2015”, a subliniat preşedintele, joi, la Palatul Cotroceni.
El a punctat că unul dintre obiectivele pentru care România a devenit parte a Tratatului fiscal a fost tocmai pentru îndeplinirea ţintei de aderare la zona Euro.
„Viteza pe care a luat-o procesul de integrare a statelor în UE este deja mare. Este bine ca acest tren, când trece să ne urcăm de la început în el, pentru că riscul de a nu îndeplini criteriile, de a sta să chibzuim politic cum ne-o fi mai bine, să mai cugetăm, este major şi există riscul ca trenul să treacă şi să nu mai revină prin gară”, a spus Băsescu.
Citeşte şi Băsescu anunţă că va discuta cu Rompuy, Barroso şi Reding despre MCV şi Schengen