Money.ro

Băsescu: Este exclus ca România să intre în derapaj, sunt optimist cu privire la 2012

angajamente, Basescu, bm, CE, FMI, România

„Vă pot spune cu toată seriozitatea şi greutatea că este exclus, atâta timp cât stăm în programul convenit cu troica, este exclus deci ca România să intre într-un derapaj. Avem toate centurile de siguranţă puse şi un acord în care o eventuală finanţare de la FMI este posibilă, o finanţare de 3,5 miliarde de euro, şi o finanţare de la UE de 1,5 miliarde de euro. În plus, avem o rezervă solidă în BNR – 32 de miliarde de euro. Deci toate centurile de siguranţă pe care ar fi trebuit să le avem şi în 2008 astăzi le avem”, a asigurat preşedintele.

 

El a admis că situaţia economică din regiune afectează România, inclusiv sub aspectul împrumuturilor pentru „rostogolirea” datoriilor pe termen scurt.

 

„România e în siguranţă dacă se menţine în acordul cu FMI, UE şi BM şi dacă, pe de altă parte, Guvernul îşi respectă programul la care s-a angajat. Cred că ne putem permite să fim optimişti cu privire la evoluţiile noastre, cu atât mai mult cu cât este convenit şi la nivel politic, şi cu troica, este convenit că România va menţine bugetul de investiţii, ca şi anul acesta”, a asigurat Băsescu.

 

Şeful statului a adăugat că, în bugetul pe anul viitor, sumele alocate investiţiilor vor fi chiar ceva mai semnificative decât în 2011. „Mai mult decât atât, prin măsurile care se iau se ridică restricţiile de lucru inclusiv pe timp de iarnă la lucrările de investiţii care nu necesită temperaturi pozitive – fundaţii, terasamente la autostrăzi”, a adăugat el, referindu-se la norme impuse chiar pe timpul mandatului său ca ministru, în 1992.

 

„Aş încheia fiind optimist cu privire la anul 2012 şi la reuşita de a ne menţine un nivel de creştere economică acceptabil”, a mai spus Băsescu. „Sper că România va avea o creştere economică peste media de creştere în UE, la fel cum sper că se va întâmpla şi anul acesta”, a adăugat el.

Ultimele Articole