Băsescu: Fără banii FMI din decembrie, Guvernul va trebui să opteze ce plăţi nu face

banii, Basescu, decembrie, FMI, fonduri, guvernul, investitii, plăți

„Riscul iminent este ca din decembrie să nu putem plăti salarii, dacă nu încasăm tranşele de la Fond şi de la UE”, a atenţionat preşedintele, în contextul în care FMI a anunţat amânarea evaluării pentru acordarea următoarelor tranşe din împrumutul acordat României până când ţara noastră va avea un Guvern stabil.

„Din aceşti 2,5 miliarde doar 750 de milioane merg în BNR, restul sunt pentru finanţarea deficitului bugetului de stat. Şi aici avem trei categorii care pot suferi: plata investiţiilor deja făcute, plata salariilor, plata pensiilor. Sigur, nu toate. Deci va trebui Guvernul să opteze, ce nu plăteşte?”, a spus Băsescu.

Băsescu a ţinut să precizeze că mesajul său legat de nevoia formării unui Guvern cât mai rapid, pentru ca România să primească banii de la FMI şi UE, nu este o încercare de a face presiuni publice. „Trebuie să fim conştienţi ce am făcut când am doborât Guvernul. Nu există justificare ca pentru interese de campanie electorală să dărâmi un Guvern. Acel interes „vai, se fură alegerile”. Ca dovadă, am declanşat demersurile ca alegerile prezidenţiale să fie asistate, să fie supravegheate de OSCE”, a spus şeful statului.